Este o afecțiune caracterizată prin opacitatea cristalinului și pierderea (parțială sau totală) a vederii. În urma unei intervenții chirurgicale cu o durată de numai 10-15 minute, vederea se poate recăpăta în totalitate.

Este consecința unui proces patologic intrauterin. Tehnicile actuale permit în cazuri selecționate intervenții chirurgicale speciale, folosind cristaline dedicate acestui tip de patologie (BAG in the LENS).

Este o inflamație a membranei transparente (denumită conjunctivă) care căptușește pleoapele și acoperă ochiul până la marginea corneei. Persoana care suferă de conjunctivită are ochii roșii, senzație de nisip în ochi, mâncărime, secreții care formează cruste noaptea, vedere tulbure și sensibilitate la lumină (fotofobie).

Este o boala în urma căreia apare afectarea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei, cea cu rol în vederea culorilor și detaliilor obiectelor, necesare pentru vederea centrală.
Sunt afectate activități precum cititul, condusul de autovehicule și recunoașterea persoanelor. Întrucât degenerescența maculară nu afectează și vederea periferică, nu apare orbirea completă. Riscul de apariție al degenerescenței maculare crește pe măsura avansării în vârstă, începând cu vârsta de 50 de ani.
Prezintă două forme: uscată și umedă.

Reprezintă o afecțiune gravă a ochiului consecutivă separării retinei de foita subiacentă sub efectul trecerii de lichid vitros sub retină.

Poate fi cauzată de un traumatism (contuzie sau plagă a globului ocular), poate avea origine tumorală sau inflamatorie. Dezlipirea de retină poate fi favorizată de prezența unei miopi puternice sau de afakie (lipsa cristalinului), de vârstă, de existența unor antecedente familiale.

Semnele care preced o dezlipire de retină sunt: percepţia de musculițe sau de puncte albăstrui luminoase cauzate de piederea aderenţei normale a corpului vitros la retină; apariţia unor fulgere albăstrui şi fixe cauzate de presiunea exercitată de corpul vitros asupra retinei; percepția unei „ploi de funingine” dată de o sângerare a retinei.

Când retina este dezlipită subiectul are impresia că vede o pânză neagră pusă pe o parte a câmpului său vizual. Scăderea vederii indică faptul că macula (zona centrală a retinei) a fost atinsă.

Este o boală a ochiului care afecteaza nervul optic ducând la îngustarea câmpului vizual și pierderea progresivă a vederii; netratat duce la cecitate(orbire). Glaucomul se caracterizează prin creșterea tensiunii intraoculare și scăderea acuității vizuale. Glaucomul poate însă exista și când presiunea intraoculară este normală (glaucom normotensiv). Pierderea câmpului vizual asociat glaucomului este permanent și ireversibil. Glaucomul este a doua cauză de orbire la nivel mondial. În România se estimează că există mai mult de 150.000 de cazuri.

Este o afecţiune gravă care constuie una dintre principalele cauze de orbire la copii.

Este împărțit în:

• Glaucom infantil – apare la vârsta de 3-4 ani
• Glaucom juvenil – apare după vârsta de 10 ani

Forma clinică cea mai frecventă este buftalmia, caracterizată prin distensia globului ocular, în special la nivelul segmentului anterior. Dacă tensiunea intraoculară nu este foarte mare, ca urmare a unei obstrucţii incomplete a unghiului camerular, nu există buftalmie sau apare doar o formă discretă.

De obicei este bilateral, având în unele cazuri o evoluţie asimetrică.

Glaucomul congenital se manifestă prin: lacrimare, fotofobie intensă (sugarul îşi înfundă faţa în pernă pentru a evita lumina), congestie conjunctivală, dureri oculare puternice (copilul este agitat, plânge sau nu are poftă de mâncare).

La nou-născut şi la copii până la 1 an, fotofobia constituie un semn foarte important, care trebuie să ne ducă cu gândul la un glaucom congenital.

Este o afecțiune oculară în care se manifestă o deviație a unei axe oculare în raport cu cealaltă. Aceasta implică de obicei o lipsă de coordonare între mușchii extraoculari care împiedică focalizarea fiecărui ochi la același punct în spațiu, fiind afectată vederea binoculara (percepția în profunzime a spațiului). Ochiul mai slab de obicei după un timp încetează să mai trimită semnale creierului, rezultând astfel fenomenul de ambliopie (ochiul lenes).

Sunt afecțiuni ale ochiului, constând într-un deficit al dioptrului ocular ce se manifestă prin scăderea acuității vizuale, însă aceasta este corectabilă prin dioptrii, mai ales în cazul copiilor.

Sunt reprezentate de către:

•  miopie
•  hipermetropie
•  astigmatism

Este o tulburare de refracție a globului ocular, caracterizată prin faptul că imaginea obiectelor privite este focalizata în fața retinei – sau altfel spus, un exces de convergența (în mod normal, imaginea obiectelor este focalizată pe retină, într-o zonă de acuitate vizuala maximă, denumită „pata galbenă”).

Este o tulburare de refracție a globului ocular; caracteristic acestei afecțiuni este faptul că obiectul privit de către o persoană (dupa ce lumina traversează sistemul de lentile ocular format din cornee și cristalin) nu va mai avea un focar de proiecție unic și punctiform, ci mai degrabă multiple focare liniare sau neregulate. Altfel formulat, puterea de refracție a globului ocular nu este aceeași pe toate meridianele, iar imaginea unui obiect, proiectată pe retină, devine de formă eliptică.

Este fenomenul de diminuare a puterii de acomodare a ochiului datorat îmbătrânirii. Una din explicațiile cele mai frecvent oferite face referire la pierderea progresivă a elasticității cristalinului odată cu înaintarea în vârstă la care se adaugă, ca factor agravant, pierderea puterii de contractare și relaxare a mușchilor ciliari (mușchi ce controlează bombarea cristalinului).

Prezbitismul nu este o boală ci o condiție care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu cu oricine. Simptomele apar între 40 și 50 de ani. Pentru cei care văd bine la distanță, primele semne constau în dificultatea citirii literelor mărunte, în special când lumina este de slabă intensitate sau se manifestă prin fenomenul de obosire al ochilor după perioade de citit îndelungate.